Incercam sa ne gasim prim intunericul a ceva ce se cauta la randu-i pe sine in intuneric, intr-o incertitudine  de trapezist fara plasa de siguranta. Si suntem ceva mai putin decat eram, intr-o stranie si paradoxala echivalenta totusi. Suntem tot noi stiind ca ar trebui sa fim mai mult "tu" si "eu".
Nu ne prea reuseste. Trapezistul s-ar fi facut bucati de cateva ori pana acum. Totusi fraierul isi executa numarul fara ezitari in pofida faptului ca nici naiba nu stie ce s-ar putea intampla cu el. Cu alte cuvinte, are nevoie de nenorocitul ala de trapez pentru ca in jurul lui si-a construit intreaga fiinta, pentru ca se definteste cu el. Pe scrut, trapezistul si trapezul sunt acel "noi" de care fugim acum. Revenind la noi, sau la "tu" si "eu" - diferenta e oricum strict semantica- eu sunt inconstientul care exista doar sub pecetea trapezului. Destul de evident, tu esti trapezul, acel ceva care face pentru mine diferenta dintre existenta si subzistenta. N-avem plasa si nu ne putem opri din a fi "noi" pretinzand ca suntem mai putin de atat, si eu ma runc cu capul inainte, si tu ma prinzi si ce se-ntampla cu noi e armonie. O armonie infantila, nesigura, dar care e tot ce ne-a ramas. Problema e, dragul meu, ca la final, trapezistul isi imprastie viscerele pe pamant sub ochii unui trapez pasiv ce se balanseaza. Asta va fi si deznodamantul nostru?

Emotional lupus

You. 

You eat me from inside.

Here I am, a rotten meaningless body craving for you, having to deal with the emptiness inside, fearful, insecure. And as I seek here, alone with everybody, I can feel how I fall apart, I can here even better now the bluebird that sings in there, in its disgusting cage. But being alone never felt right and was never possible for a long time, so I put on a smile when having someone around, and watch how foolishly they believe I'm fine. I don't hear their words, nor do I feel their touches and I ignore their concerns with such a blindness because I cannot see any similarity between theirs and mines. I wonder whether I'm ever gonna heal, whether this lupus will ever gonna stop haunting me. But since the answer is further than I can see, your absence stays with me, destroying my inner existence, leaving me nothing more but a body with blood still running trough my vines, maddening my brain with your poison, making everything inside hurt. Sometimes I wish you ate my lungs, so wouldn't have to breath anymore, because I'm surely not living anyway. Not anymore.

Happy Birthday, Lupus.
13.02.2014

Poveste liniara a unei aproape-iubiri.

Am scrijelit adanc peretii inimii mele. 

O linie pentru fiecare secunda cand mi-am dorit sa se opreasca. 

O linie pentru liniile ce le desenam cand mi-era dor.

O linie pentru medalia ce zace langa celelalte paisprezece sub un strat de praf.

O linie pentru strainul care m-a intrebat daca m-ai parasit.

O linie pentru lacrimile din compartiment.

O linie pentru taximetristul caruia nu i-a pasat.

O linie pentru cei de la masa de alaturi, care m-au privit si au ras.

O linie pentru garajele verzi pe langa care-am trecut. De data asta singura.

O linie pentru ploaie.

O linie pentru nesomnul meu inlacrimat, si una pentru dimineata de dupa.

O linie pentru c-am incercat sa fiu draguta, si m-am machiat cu maini tremurande.

O linie pentru ochii rosi si diformi ce i-am ascuns sub tus.

O linie pentru ultima House Coffee, si una pentru cat m-a durut.

O linie pentru imbratisarea ce-a din urma.

O linie pentru medalionul de la gatul tau ce-mi intepa obrazul.

O linie pentru ce ne-am spus ultima oara, o linie pentru cuvinte goale.

O linie pentru aceasta aproape-iubire.

Taxicab misery.

Close the door behind my back

As I enter the taxicab.

We'll be both dead tomorrow, hun,

But give me one last hug.

Let it rain upon the window,

So you may not see my tears,

Although, for the last several hours

 You stared at them through yours.

Now cry.

Cry all the way home, honey.

The same I will do.

Ignore the driver.

This time he only seems not to give a fuck.

Tomorrow we'll be breathing still.

But yet living we will not.

Let's pour whiskey on everything we've got.

Let's cry in our glasses until we fall asleep.

 And in the morning, dearest,

A headache will be all we have.

This, and the misery from the taxicab.

Taxicab happiness

Hold me really tight again in a taxi.

Kiss me all the way home, darlin'.

Ignore the driver,

He only seems to care too much.

Never let me go,

Hold me in your coat and the wind won't be so cold.

We'll both be sick tomorrow darlin',

But now hide me at your chest.

And let's share breathings.

Kiss me all way home, cutie

Let them stare.

They were never so happy

In a taxicab...

Poem de dimineata.

Versuri... mi-as fi dorit sa ti le sorb de pe buze, caci astazi le citesc in somn...

 Intunericul crapa precum zugraveala in vechile-ncaperi, iar tu-mi contemplezi tremurul din gene.

Iti treci mana prin parul ce-mi cade pe chip, iar eu tresar putin, dar tu ma iei de mana, ucizi trezirea si iar reciti.

Le spui ca dorm precum un inger si ma cuprinzi mai strans.

Si totul e doar noi, iar restul e surplus.

Intorc spre tine ochii diminetii si-i privesc pe-ai tai cum ii privesc pe-ai mei cum intr-un infinit de idei ne pierdem si nu contam. Decat pentru noi.

E-o interdependenta stranie de sclipiri ale irisului tau de cer si-al meu de plumb.

Caci fara cerul fara plumb, si plumbul fara cer, n-ar mai fi ploaie, nici delir, nici tumult, nici raceala.

Ce-ar mai fi ei, ce nu conteaza, atunci, fara plumbul fara cer si cerul fara plumb...?

Delir de nesomn, si abur de oboseala.