miercuri, 2 iulie 2014

Incercam sa ne gasim prim intunericul a ceva ce se cauta la randu-i pe sine in intuneric, intr-o incertitudine  de trapezist fara plasa de siguranta. Si suntem ceva mai putin decat eram, intr-o stranie si paradoxala echivalenta totusi. Suntem tot noi stiind ca ar trebui sa fim mai mult "tu" si "eu".
Nu ne prea reuseste. Trapezistul s-ar fi facut bucati de cateva ori pana acum. Totusi fraierul isi executa numarul fara ezitari in pofida faptului ca nici naiba nu stie ce s-ar putea intampla cu el. Cu alte cuvinte, are nevoie de nenorocitul ala de trapez pentru ca in jurul lui si-a construit intreaga fiinta, pentru ca se definteste cu el. Pe scrut, trapezistul si trapezul sunt acel "noi" de care fugim acum. Revenind la noi, sau la "tu" si "eu" - diferenta e oricum strict semantica- eu sunt inconstientul care exista doar sub pecetea trapezului. Destul de evident, tu esti trapezul, acel ceva care face pentru mine diferenta dintre existenta si subzistenta. N-avem plasa si nu ne putem opri din a fi "noi" pretinzand ca suntem mai putin de atat, si eu ma runc cu capul inainte, si tu ma prinzi si ce se-ntampla cu noi e armonie. O armonie infantila, nesigura, dar care e tot ce ne-a ramas. Problema e, dragul meu, ca la final, trapezistul isi imprastie viscerele pe pamant sub ochii unui trapez pasiv ce se balanseaza. Asta va fi si deznodamantul nostru?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu